VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Rusia a lansat prima misiune spațială spre Lună după 47 de ani

Rusia a lansat prima sa misiune pe suprafața Lunii, după 47 de ani, în încercarea de a fi prima țară care să aterizeze la Polul Sud Lunar, transmite Reuters.

Nava Luna-25 a fost propulsată în spațiu de o rachetă Soyuz 2.1v, lansată de pe cosmodromul Vostocini, din Orientul Îndepărtat rus, la ora 2:11. Conform planurilor, trebuie să ajungă la Polul Sud al Lunii pe 21 august, unde ar urma să caute dovezi ale existenței apei pe satelitul natural al Pământului.

Este prima misiune rusească pe Lună, din 1976 și până în prezent, și vine după ce India a lansat luna trecută modulul lunar Chandrayaan-3, care explorează de asemenea Polul Sud al Lunii. Rusia încearcă, de asemenea, să concureze, cel puțin în materie de explorare a Lunii, cu SUA și China, ambele țări având programe mai avansate.

Luna-25, are cântăreşte aproape 800 de kilograme, își va propune să funcționeze timp de un an pe polul sud al Lunii, unde oamenii de știință de la NASA și alte agenții spațiale au detectat în ultimii ani urme de apă.

Marile economii ale lumii, cum sunt SUA, China, India, Japonia și UE, au trimis diferite sonde și nave spațiale pe Lună și în jurul acesteia, dar niciuna nu a reușit o aselenizare controlată la Polul Sud al Lunii. În cazul în care misiunea va avea succes, Luna-25 va fi prima stație din istorie care va ateriza la Polul Sud al Lunii. 

„Aspirațiile Rusiei în ceea ce privește explorarea Lunii sunt amestecate și pot însemna o mulțime de lucruri diferite. Cred că, în primul rând, este o expresie a puterii statului pe scena globală. Ultima misiune lunară a Moscovei a avut loc în 1976, așa că acum sunt multe în joc”, a declarat Asif Siddiqi, profesor de istorie la Universitatea Fordham, din SUA.

Agenția Spațială Europeană plănuia să participe la misiunea Luna-25, împreună cu Roscosmos, însă a întrerupt cooperarea cu Rusia după invazia la scară largă a Ucrainei de către trupele rusești.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.