Soluția exportului cerealelor ucrainene la Marea Neagră „depinde de țările din Occident care trebuie să-și respecte promisiunile”, susține preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP, citată de News.ro.
Președintele turc consideră „că o soluție poate să fie găsită”, evocând o convorbire la telefon recentă cu omologul său rus Vladimir Putin, care a refuzat să prelungească Acordul de la Istanbul din iulie 2022 privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră, garantat de ONU şi Turcia, expirat la 17 iulie.
„Săptămâna trecută, în cursul unei convorbiri la telefon cu domnul Putin, noi am luat cunoștinţă cu cerinţele Rusiei”, a anunţat marţi seara preşedintele turc, fără să prezinte vreun detaliu, în faţa Conferinţei Ambasadorilor la Ankara.
Potrivit liderului turc, soluţia acestei probleme depinde de respectarea de către ţările din Occident a promisiunilor făcute. „Măsurile care ar fi permis transformarea atmosferei pozitive creată de către „Iniţiativa Mării Negre” într-un armistiţiu şi apoi într-un acord de pace pe termen lung nu au fost luate”, a acuzat el.
Rusia a cerut ridicarea obstacolelor legate de sancţiunile impuse de Occident exportului produselor agricole ruseşti şi fertilizatorilor.
„Poziţia noastră aici este clară”, a subliniat Erdogan, care l-a sunat pe Putin săptămâna trecută cu scopul de a „evita escaladarea”.
„Dacă se extinde războiul la Marea Neagră va fi un dezastru pentru regiunea noastră”, a avertizat el.