Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că s-a autosesizat și a investigat cazul presupusei îngropări de păcură pe teritoriul S.A. „Termoelectrica”.
Astfel, a data de 25 iulie au fost efectuat un control inopinat la Secția păcură, al Serviciului combustibil al S.A. „Termoelectrica”.
„În timpul verificărilor pe teren au fost prelevate probe de sol pentru a evalua gradul de poluare. Conform raportului de testare a probelor de sol, din data de 28.07.2023, emis de Laboratorul pentru calitatea solului, s-a constatat că nivelul de conținut al produselor petroliere în probele examinate depășește cu aproximativ 66 de ori valoarea concentrației maxim admisibile (CMA) stabilită, fiind de 6657,0 și 6567,2 mg/kg de produs petrolier. Prejudiciul cauzat resurselor de sol a fost evaluat și va fi achitat de către S.A. „Termoelectrica” în conformitate cu legea”, anunță Agenția de Mediu.
De asemenea, potrivit Agenției de Mediu, S.A. „Termoelectrica” a încălcat prevederile legii privind protecția mediului înconjurător și Codului funciar al Republicii Moldova.
„Organele pentru protecția mediului vor întocmi procese verbale atât pentru întreprindere, cât și pentru persoanele cu funcții de răspundere din cadrul acesteia. În urma controlului, întreprinderii S.A. Termoelectrica i-au fost impuse mai multe prescripții obligatorii, printre care și măsurile operative pentru înlăturarea cauzei poluării solului. S-a stabilit un termen de 30 de zile lucrătoare pentru realizarea acestor măsuri, care includ colectarea și/sau depozitarea sigură a solului contaminat, până la predarea acestuia către un agent economic specializat în decontaminarea componentelor de mediu cu substanțe chimice-petroliere”, mai anunță Agenția de Mediu.
Reamintim că liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a prezentat noi imagini pentru a demonstra că o cantitate mare de păcură ar fi fost îngropată pe teritoriul Termoelectrica, în 2022. Din imaginile publicate de Usatîi, se vede un tractor care toarnă pământ deasupra unor gropi în care pare a fi o substanță lichidă.
Usatîi a arătat și setările videoului, potrivit cărora filmarea a fost făcută pe 8 noiembrie 2022, cu un model de telefon Xiaomi, care a început a fi produs din 4 martie 2021. De cealaltă parte, Termoelectrica a inițiat o anchetă internă și a reiterat că pe parcursul sezonului de încălzire 2022-2023, inclusiv din momentul recepționării păcurii, până în prezent, nu au avut loc deversări, îngropări sau avarii în procesul tehnologic de recepționare, transvazare, stocare și utilizare a păcurii. Doar în noiembrie 2022 s-a înlăturat o fisură pe conducta de condens.