Importanța inițierii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE în cel mai scurt timp, abordată de Președinta Maia Sandu în cadrul întrevederii cu omologul său austriac, la Salzburg. De asemenea, șefa statului l-a invitat pe Președintele Austriei să viziteze Republica Moldova în acest an, informează Președinția.
„Am avut o întrevedere călduroasă cu Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen – un bun prieten al Republicii Moldova. I-am mulțumit Președintelui Van der Bellen pentru sprijinul de care se bucură Republica Moldova din partea Republicii Austriece, atât prin asistența pentru dezvoltare, cât și prin susținerea parcursului nostru european.”, a spus șefa statului potrivit instituției prezidențiale.
Prin intermediul asistenței oferite de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare creștem standardele de viață ale cetățenilor noștri. Cu susținere austriacă se construiește o stație de epurare a apei în Edineț, de care vor beneficia circa 26 de mii de cetățeni din municipiul Edineț și orașul Cupcini.
„Am discutat și despre importanța inițierii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE în cel mai scurt timp. Pe final, l-am invitat pe Președintele Van der Bellen să viziteze Republica Moldova în acest an. Vom continua colaborarea dintre țările noastre, pentru a realiza cât mai multe proiecte comune pentru cetățeni și pentru a întări pacea și stabilitatea pe continentul european”, a conchis șefa statului.
Amintim, întâlnirea a avut loc în cadrul Summitului internațional de la Salzburg, acolo unde s-au adunat zeci de lideri europeni și mondiali pentru a discuta despre provocările din regiune.