Preotului de la Odessa, devenit vedetă a rețelelor sociale, nici în al doisprezecelea ceas nu-i vine să creadă că este în slujba «sectei sataniste de la Moscova», așa cum o definește scriitorul rus Dmitri Bîkov. Sectă ce-și trage obârșia din serviciile secrete ce au servit mereu regimurile totalitare reușindu-le performanța de a fi singura instituție supraviețuitoare în istora zbuciumată a imperiului țarist, apoi sovietic, pentru că și-a găsit vocația în schingiuirea, terorizarea, nimicirea pe bandă rulantă a cât mai multor oameni, zice Bîkov. Preotul strâns la colț în biserica devastată de racheta rusească răspunde evaziv la solicitarea corespondentului de a lua atitudine față de noul atac nocturn asupra centrului istoric al bijuteriei rusolingve de pe litoralul Mării Negre. Preotul se ascunde îndărătul bărbii sale de stareț prezumptiv înțelept și a voinței lui Dumnezeu. El sugerează deci că Putin este interfața divină. Preotul evlavios confirmă că este frate de scăldătoare cu altă vedetă a Youtubului, popa care stropește cu agheasmă garnitura de tren ce transportă tancuri și blindate spre linia frontului. Preotul de la Odessa se declară pacifist, în realitate însă este de o baie cu Dmitri Medvedev, cu Zahar Prilepin, cu Ghirkin-Strelkov și cu invincibilul Evgheni Prigojin. În aceeași copcă pseudo-creștină se scufundă cu îndârjire o gașcă de politicieni de la Chișinău, care pretind că (atenție!) președintele Volodimir Zelenski ar fi de vină că Putin a pornit agresiunea sângeroasă și vrea să lichideze națiunea ucraineană. Dacă ar fi întins și al doilea obraz după ce Putin l-a pălmuit în 2014 când acaparase Crimeea și Dombasul, nu era să vină ziua macabră de 24 februarie 2022 (adunați consecutiv aceste cifre, și veți obține trei de șase!!!) sugerează sataniștii deghizați în pacifiști. Numai că îi contrazice chiar șeful sectei, cel care recent și-a anunțat noile pretenții teritoriale, crăcănându-și dezinvolt picioarele în poza de familie cu geamănul antihrist.