Un grup de deputați ai Parlamentului Lituaniei se va afla, timp de două zile, în Chișinău. Este vorba de o delegație a grupului de prietenie cu Republica Moldova din care fac parte șefii comisiilor parlamentare pentru afaceri externe și pentru economie, Žygimantas Pavilionis și Kazys Starkevičius, și Valentinas Bukauskas, vicepreședintele Comitetului administrație de stat și autorități locale.
Demnitarii lituanieni vor avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu premierul Dorin Recean. Agenda vizitei mai include și discuții cu omologii din Parlamentul de la Chișinău și cu miniștri.
În cadrul discuțiilor vor fi abordate mai multe subiecte de actualitate, precum agenda de reforme a Republicii Moldova, parcursul european al țării noastre și oportunitățile de intensificare a relațiilor moldo-lituaniene în diverse domenii-cheie.