Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod Galben de caniculă. Avertizarea a intrat în vigoare ieri, 16 iulie, și este valabilă până mâine, 18 iulie.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de peste +33°C.
„Pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33. și mai mult”, avertizează Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
În contextul codului galben de caniculă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări pentru cetățeni, în vederea reducerii riscurilor pentru sănătate pe timp de caniculă.
Astfel, oamenii sunt îndemnați să stea la umbră, evitând expunerea îndelungată la razele directe ale soarelui. Dacă ieșirea din casă este inevitabilă, atunci se recomandă utilizarea mijloacelor de protecție solară și hainelor lejere de culori deschise.
Totodată, pentru o hidratare corespunzătoare, salvatorii îndeamnă oamenii să consume suficientă apă pe parcursul zilei.
De asemenea, cei care au în grijă copii, vârstnicii și persoane cu boli cronice sunt rugați să-i protejeze de efectele caniculei.
Mai mult, în vederea prevenirii incendiilor pe arii extinse, pompierii îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor și să evite utilizarea focului în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.