În raioanele din sudul Republicii Moldova, recolta de grâu va fi, în medie, cu 30 la sută mai mare față de anul 2022. Cel puțin asta susțin mai mulți agricultori din regiune, care sunt implicați acum în lucrările de recoltare a grâului.
Chiar dacă vor strânge mai multe cereale, fermierii susțin că prețurile de achiziție vor fi de aproape două ori mai mici față de anul trecut, un kilogram de grâu urmând să fie vândut, de exemplu, cu cel mult trei lei, transmite Moldova1.
Doar în Găgăuzia, de exemplu, au fost semănate aproximativ 90 de mii de hectare cu grâu, secară și orz, iar fermierii din regiune estimează o recoltă mai mare cu 30%, comparativ cu 2022.
În lipsa piețelor de desfacere, problemele pot fi depășite doar cu sprijinul Guvernului, spun agricultorii, care își pun mari speranțe în ajutorul din partea statului.