VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Recean, discuție cu reprezentanții WNISEF: Atragerea investițiilor și recuperarea economică, printre principalele obiectivele ale Executivului

„Atragerea investițiilor, creșterea productivității și recuperarea economică sunt obiectivele centrale ale Executivului”. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi, de premierul Dorin Recean în cadrul unei întrevederi cu delegația Fondului american Western NIS Enterprise Fund (WNISEF), condusă de Jaroslawa Johnson.

Atragerea investițiilor, creșterea productivității și recuperarea economică sunt obiectivele centrale ale Executivului. Sectorul IT este una dintre cele mai dezvoltate industrii din țara noastră, iar potențialul de creștere a unei afaceri prospere în acest domeniu este unul sporit. Mai mult, în ultimul an, s-a creat o colaborare strânsă între companii și universități, astfel încât tinerii specialiști să aibă abilitățile necesare în momentul angajării în câmpul muncii. Rămânem deschiși și încurajăm investitorii străini să dezvolte afaceri în țara noastră în acestea, dar și alte domenii”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Oficialii au discutat despre implicarea constantă a organizației în dezvoltarea economiei naționale, prin oferirea sprijinului financiar și tehnic întreprinderilor din țara noastră pentru a dezvolta spiritul antreprenorial.

Membrii WNISEF au apreciat acțiunile la capitolul digitalizarea serviciilor și au remarcat implicarea tinerilor în afaceri care generează noi locuri de muncă.

Fondul Western NIS Enterprise a fost fondat în anul 1994 pentru a susține dezvoltarea companiilor private din Ucraina și Moldova. Până în prezent, a investit circa 79 de milioane de dolari în 10 companii din Republica Moldova. 

WNISEF este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții ale Guvernului SUA în țara noastră care, în ultimii 29 de ani, susține financiar inovațiile digitale, startup-urile și afacerile mici și mijlocii.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.