VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

PAS, la doi ani de guvernare: Vrem să facem lucrurile mai repede, dar mocirla e prea mare

Nu putem face în doi ani, ceea ce am ratat în trei decenii. Ne-am dori să facem lucrurile mai repede, însă mocirla lăsată de foștii guvernanți nu poate poate fi limpezită peste noapte. Este declarația președintelui Partidului Acțiune și Solidaritate dintr-un scurt raport făcut public astăzi cu ocazia celor doi an ide guvernare a PAS.

Lideri, deputați și aleși ai formațiunii au organizat o conferință matinală în fața sediului Parlamentului Republicii Moldova, acolo unde au vorbit despre realizări, dar și despre ce nu au reușit.

”Acum doi ani moldovenii au obținut o victorie în fața hoților și a celor ce au sărăcit țara. De doi ani, Moldova e pe o cale nouă – cea a aderării noastre la UE. Nu putem face în doi ani, ceea ce am ratat în 30 de ani. Totuși, vrem ca până în 2030 UE să fie la noi acasă și să nu mai fim blocați în drumul de dezvoltare. Suntem în cea mai responsabilă perioadă din istoria Republicii Moldova. În 2023 trebuie să avansăm ireversibil și să începem negocierile. Am vrea să facem lucrurile mai repede, însă mocirla este greu de limpezit peste noapte. Kremlinul, prin servitorii lor de la Chișnău fac orice să ne dezbine, să ne certe, dar noi am fost mai uniți, mai puternici și mai curajoși”, a declarat președintele PAS, Igro Grosu.

Demnitarul a vorbit și despre cele mai recente realizări ale guvernării, în listă fiind incluse și decizii ale instanțelor de judecată.

”Ilan Șor a fost condamnat definitiv și va trebui să întoarcă statului 5 miliarde de lei. Am reușit obținerea, datorită partenerilor noștri, a sancționării fugarilor penali. Am reușit scoaterea în afara legii a Partidului Șor. Avem amenzi mai dure pentru corupția electorală. Am întors aeroportul poporului. Le vom veni de hac tuturor”, a mai adăugat Igor Grosu.

Cu un raport tehnic despre proiectele Guvernului a venit și premierul Dorin Recean, care a declarat că executivul va fi mai disciplinat și mai ordonat.  

”Crizele ne afectează cel mai mult. Iarna trecută am alocat 4 miliarde de lei pentru acoperirea facturilor. Avem 900 de mii de beneficiari. Am dublat pensia minimă, a mărit salariile pentru bugetari. Guvernul a crescut de trei ori salariul minim pe economie. Am indexat pensiile cu 15 la sută. Guvernul își organizează activitatea pe cei patru piloni, anunțați de Maia Sandu: pace în țară, dezvoltarea economică, modernizarea infrastructurii și o justiție care să facă dreptate.

Amintim, în urma alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021, scrutin organizat în urma dizolvării legislativului de către Maia Sandu, PAS a obținut majoritatea în Parlament. În prezent, formațiunea este reprezentată de 63 de deputați. De asemenea, majoritatea membrilor executivului sunt exponenți și susținători deschiși ai PAS.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.