Republica Moldova găzduiește, în premieră, Campionatul European de Haltere pentru tineri. Evenimentul are loc în perioada 1-10 iulie și întrunește 346 de sportivi din 37 de țări. Țara noastră este reprezentată de 32 de tineri halterofili și halterofile.
Deschiderea competiției a avut loc în seara de 1 iulie, într-o atmosferă festivă. În discursul său, ministrul Anatolie Topală a transmis un mesaj de felicitare tuturor participanților, menționând că organizarea acestui eveniment sportiv de anvergură este o onoare pentru Republica Moldova, anunță Ministerului Educației și Cercetării (MEC).
„În Republica Moldova acest gen de sport este unul cu tradiții. Cred că o lume întreagă îl cunoaște pe halterofilul nostru de aur, campionul olimpic Tudor Casapu, dar și pe alți halterofili și halterofile care ne-au reprezentat țara cu demnitate la competițiile sportive internaționale. Desfășurarea în Republica Moldova a Campionatului European de haltere este o recunoaștere a faptului că țara noastră este parte integrantă a sportului european. Prin sport, construim punți și promovăm valorile pe care le împărtășim cu Uniunea Europeană”, a menționat Anatolie Topală.
Prezent la eveniment, președintele de onoare a Federației de Haltere din Republica Moldova Tudor Casapu le-a dorit succese participanților în competiție, apreciind efortul tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.
„Până în prezent sportivii noștri au adus acasă multe medalii de la turnee internaționale, campionate europene, mondiale și jocuri olimpice. Mulțumesc Guvernului, Ministerului Educației și Cercetării, Chișinău Arena care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment. Doresc sportivilor succes și cât mai multe recorduri. Bun venit tuturor în Republica Moldova”, a spus Tudor Casapu, campion olimpic la haltere.
Campionatul European de Haltere se desfășoară la Chișinău Arena, cel mai mare complex cultural sportiv din Republica Moldova. Intrarea la eveniment este liberă. Participanții vor concura pentru titlul de campion și campioană la diferite categorii de greutate, băieți și fete. Campionatul European de Haltere, ediția 2023 este organizat de Federația de Haltere din Republica Moldova cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.
La evenimentul sportiv participă și 168 de antrenori, 40 de arbitri internaționali, voluntari și membri ai staff-ului tehnic