VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Moscova a finanțat armata Wagner a lui Prigojin cu aproximativ un miliard de dolari

Kremlinul a finanțat oficial gruparea de mercenari Wagner, condus de Evgheni Prigojin, cu peste 86,2 miliarde de ruble, sau cu peste 960 de milioane de dolari. Dezvăluirile au fost făcute chiar de Vladimir Putin, care la începutul invaziei Ucrainei, în februarie 2022, nega orice implicare financiară și susținere a acestei armate private de către Kremlin.

Vladimir Putin a recunoscut, citat de presa ucraineană, că Rusia a finanţat, în perioada mai 2022-mai 2023, în totalitate mercenarii lui Evgheni Prigojin.

„Sper că în cursul acestor operaţiuni nimeni nu a furat nimic, sau, ca să zic aşa, n-a furat „un pic”. Bineînţeles, vom verifica toate astea”, a declarat preşedintele rus, citat de Digi24.

Înainte de invazia în Ucraina, Moscova a negat orice legătură cu Wagner. Autorităţile ruse au anunţat că pregătesc transferul către armată al echipamentelor militare grele ale mercenarilor, iar aceştia pot opta pentru înrolarea ca militari ai ministerului apărării, plecarea în Belarus sau întoarcerea la familiile lor.

După revolta de sâmbăta trecută a mercenarilor lui Prigojin, directorul Gărzii Naţionale a Rusiei, Viktor Zolotov, a cerut echiparea forţelor din subordinea sa cu blindate şi armament greu cu rază lungă de acţiune. El a arătat că Garda, care răspunde de ordinea publică pe teritoriul Rusiei, dispune de artilerie şi elicoptere de atac, dar nu şi de arme de tipurile cu care este dotat grupul Wagner. Garda Naţională, cu efective de 200.000 de soldaţi, a fost înfiinţată de Putin în 2016 şi este subordonată direct preşedintelui. Zolotov este considerat un aliat apropiat al acestuia.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.