VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ziua de 1 iunie, declarată oficial liberă în Moldova

Ziua ocrotirii copilului, marcată pe 1 iunie, va fi zi de sărbătoare nelucrătoare. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat, în cadrul ședinței plenare, în două lecturi, cu votul a 70 de deputați.

„Prin implementarea modificărilor operate în legislație vom oferi părinților posibilitatea de a marca împreună cu copiii ziua de 1 iunie”, a argumentat unul din autorii proiectului, Artemie Cătănoi.

De asemenea, a fost menționat faptul că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar și că toți copiii au nevoie de sprijinul și atenția de zi cu zi.

Ziua Internațională pentru Protecția Copiilor, marcată pe 1 iunie, este sărbătorită în aproape 50 de țări. Alte peste o sută de state celebrează o zi a copilului la date diferite.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.