După aproape 10 ani în care sesizările locatarilor unui bloc avariat din orașul Șoldănești au fost ignorate, Guvernul a intervenit pentru a remedia problema și a finanța lucrările de reparație capitală.
În acest sens, pe data de 17 mai, Comisia pentru Situații Excepționale a alocat Primăriei orașului Șoldănești 8,34 milioane de lei pentru repararea acoperișului, întărirea fundației și a pereților și termoizolarea blocului.
Clădirea în care locuiesc circa 100 de oameni se află într-o stare avariată din cauza acoperișului defect, care permite apelor de ploaie să pătrundă la fundație. Din acest motiv, o parte din locatari și-au părăsit apartamentele.
Aflat în vizită de lucru în raionul Șoldănești, prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit cu proprietarii apartamentelor și responsabilii pentru proiectul de reabilitare a blocului cu 5 etaje.
„Problema ce punea în pericol securitatea oamenilor va fi rezolvată. Vom continua să colaborăm cu cetățenii și autoritățile locale, pentru a soluționa problemele cu care se confruntă și pentru a crea comunități sigure și prospere”, a spus premierul Dorin Recean.
În discuții, locatarii au menționat că sunt hotărâți să coopereze pentru a asigura realizarea lucrărilor de renovare în cel mai scurt timp posibil.