VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ O nouă rundă de negocieri între fermieri și premierul Dorin Recean: Președinta țării, somată să participe la discuții

Astăzi, la Guvern, a avut loc o nouă rundă de negocieri între reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” și premierul Dorin Recean.

Discuția însă nu a adus niciun rezultat, iar fermierii își continuă protestul în Capitală.

Totodată, aceștia solicită pentru ziua de mâine, 22 iunie, o întrevedere cu președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

„Noi până acum ne-am comportat calm, nu am claxonat. Insistăm ca mâine, în prima jumătate a zilei să fie organizată o întâlnire cu Maia Sandu, Dorin Recean și Vladimir Bolea. Noi trebuie să rezolvăm problema agricultorilor care este catastrofală. Noi avem o săptămână până la începutul recoltării. Nu avem timp să stăm aici mult și să așteptăm în soare. Noi le-am dat puterea noastră lor ca să poată lua decizii, dacă nu știu să facă asta, să plece!”, a declarat unul dintre reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.