În preajma Zilei Lucrătorului medical și a farmacistului, cei mai buni angajați din sistemul medical din capitală au primit diplome de merit joi, 15 iunie, în cadrul unei ceremonii oficiale. Diplomele au fost oferite în semn de recunoștință pentru devotamentul și abnegația de care dau dovadă în munca lor, stând la straja sănătății publice, informează Primăria Municipiului Chișinău.
Astfel, cca 80 de doctori și lucrători medicali au fost apreciați cu diplome de onoare din partea Primăriei Chișinău, iar alți 100 – cu diplome din partea Direcției generale asistență medicală și socială (DGAMS).
Totodată, peste o sută de instituții medicale publice și private, dar și rețele de farmacii s-au învrednicit de diplome de onoare pentru merite deosebite.
Primarul General, Ion Ceban, a declarat că sistemul medical municipal rămâne o preocupare majoră pentru APL Chișinău, pentru ca cetățenii noștri să poată beneficia de servicii de calitate. „Dorim să vedem orașul nostru pe lista celor mai sănătoase și fericite orașe din lume, iar Chișinăul să devină un oraș sănătos și să ajungă în top 10 orașe europene în ceea ce privește calitatea vieții, a mai declarat edilul.
Primăria susține că APL Chișinău a investit în ultimii 4 ani cca 500 mil. lei în sistemul medical municipal.
În Republica Moldova, Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului este marcată, anual, în a treia duminică a lunii iunie.
Cu această ocazie, Primăria Municipiului Chișinău, împreună cu Direcția generală asistență medicală și socială organizează un eveniment cultural-artistic la Teatrul Verde din Parcul „Valea Morilor”, vineri, 16 iunie, începând cu ora 18:00.
Evenimentul va reuni pe aceeași scenă mai mulți interpreți și colective artistice autohtone, precum: Orchestra Municipală de Cameră „Camerata Chișinău”, naistul Constantin Moscovici, Artist al Poporului, Cristofor Aldea-Teodorovici, Geta Burlacu, Aurel Chirtoacă, soprana Ana Cernicova etc. Intrarea la eveniment este liberă.