Celebrul acordeonist Radu Ratoi, Maestru în Arte, continuă să cucerească inimile melomanilor și a prețuitorilor de muzică de calitate. Cu peste 40 de trofee naționale și internaționale la activ, a câștigat unul din cele mai importante premii muzicale din Danemarca, Léonie Sonnings Musikpris. Este al doilea străin din istoria competiției, care obține acest premiu.
Radu Rățoi: Muzica este nu doar talent, cum cred mulți, e doar 5% talent și 95% e muncă. Muzicienii nu au, cred eu, zi liberă. Deci, eu nu mă uit când este luni, când este marți, când este duminică, pe mine poți să mă contactezi doar cu ziua lunii, 23 iunie sau ceva de genul acesta, nu-mi spui luni sau marți, pentru mine toate zilele sunt egale.
Vocea Basarabiei: De la 6 ani nu te desparți de acordeon?
Radu Rățoi: Da, de la 6 ani cânt la acordeon, deci în curând fac 20 de ani.
Vocea Basarabiei: În acești ani ai reușit să ajungi pe multe scene, ai obținut și premii. Iată hai să vorbim despre proaspătul premiu pe care l-ai câștigat, pentru că totuși nu e atât de ușor să intri în posesia lui.
Radu Rățoi: Absolut. De fapt, eu sunt singurul din istorie care a câștigat toate concursurile importante de acordeon clasic din lume. Sunt 5 cele mai importante, unii câștigă doar unul sau două, eu am reușit să le câștig pe toate 5 fiind primul din Moldova și cam primul din lume, iar acest premiu pe care l-am primit acum din Danemarca este un rezultat poate la toată activitatea mea, pentru că el se dă pentru realizări, nu este un premiu care poți să intri în posesia lui participând la un concurs, este o comisie care analizează întreaga activitate a diferitor interpreți din Danemarca, și nu doar, și ei oferă aceste premii. Eu fiind doar al doilea străin din istorie, din 1959, dacă nu greșesc, de când se dă acest premiu, sunt al doilea străin care îl primește, de obicei, sunt persoane din țările nordice.
Vocea Basarabiei: Ți l-ai dorit?
Radu Rățoi: Extrem de mult. Am sărit în sus când am aflat, nu mi-a venit să cred, da, e o experiență extrem de plăcută.
Vocea Basarabiei: E un vis împlinit?
Radu Rățoi: La sigur este o realizare care va rămâne acolo și sunt bucuros, pentru că lumea apreciază ceea ce fac, nu muncesc într-un fel degeaba.
Vocea Basarabiei: Și ce-ți propui în continuare să mai faci, ca să fii împăcat și să mai trăiești asemenea emoții?
Radu Rățoi: Nu există o limită sau un vârf al muntelui nu există în muzică. Deci, eu în fiecare zi când mă trezesc am scopuri bine definite, dar după scopul ăsta vine următorul și apoi următorul și cred că până la 60, 80, 100 de ani, sper să ajung și am tot scopuri și scopuri înainte.
Vocea Basarabiei: Ce se cunoaște despre Moldova acolo unde ajungi tu să reprezinți țara?
Radu Rățoi: În ultimul timp, lumea începe să afle despre Moldova din diferite surse, aș putea spune. Toți spun că moldovenii sunt talentați, suntem o țară mică cu inimă mare, cum se spune deseori, și moldovenii, într-adevăr, sunt talentați, avem o școală foarte bine definită. Prima școală primară este, într-adevăr, foarte bună față de cele din Europa și trebuie s-o păstrăm și s-o dezvoltăm.
Vocea Basarabiei: Cum ai vrea tu să vezi Moldova peste 10 ani?
Radu Rățoi: Vreau s-o văd o țară prosperă. Eu iubesc Moldova și sper că Moldova se va dezvolta în ritmul ei cu exemple concrete, desigur. Cel mai important e că noi avem oameni talentați față de alte țări care nu chiar îi au mereu și noi putem să ne dezvoltăm mult mai rapid și s-o văd pe Moldova fericită și împlinită.
Vocea Basarabiei: Când te prezintă pe tine ca acordeonist venit din Republica Moldova, se apropie cineva să întrebe unde e Moldova, ce reprezintă această țară?
Radu Rățoi: Câteodată lumea mă întreabă și eu le spun: „Uitați-vă, știți România, știți Ucraina, noi suntem undeva acolo, suntem inima lor”. În ultimul timp despre Moldova chiar se știe, pentru că lumea observă că noi avem oameni talentați în artă și în toate, cred eu. Noi avem vioriști foarte buni, pianiști, acordeoniști, în special, când particip la concerte, la concursuri unde sunt în juriu observ că despre Moldova deja au un respect. Când participam eu la începuturi, era așa: „A, Moldova, unde e, cum e”? Acum deja: „O, Moldova vine!” Sunt mai atenți, deci am câștigat cumva…
Vocea Basarabiei: E concurență mare și din partea Moldovei.
Radu Rățoi: Da, da, da, chiar avem o școală foarte bună și lumea cumva ne respectă, noi am câștigat respectul lor și acum trebuie să muncim ca să-l menținem.
Vocea Basarabiei: Ai spus că talente sunt multe pe această palmă de pământ. Ce sugestii ai pentru tinerii care la vârsta când ai început tu să ții acordeonul în mână vor și ei să fie unii dintre cei care vor câștiga poate numărul de concursuri pe care le-ai câștigat tu?
Radu Rățoi: Eu le sugerez să viseze, să muncească, pentru că noi nu avem posibilitățile pe care le au în alte țări europene, întrucât un instrument începe de la foarte mulți bani, nici părinții mei nu-i aveau, dar niciodată nu mi-am imaginat că n-o să reușesc. Eu mereu spuneam că o să reușesc, cum anume nu știu, dar apuc eu cumva. Doar credeți, sperați și munciți.
Vocea Basarabiei: Câte acordeoane ai schimbat?
Radu Rățoi: Cred că vreo 8, pentru că acum deja am ajuns la o limită în acordeon, fiindcă și acordeonul este un instrument destul de tânăr, și el tot are o limită în construcție, oricât de bun poate fi. Acum eu muncesc cu fabricile pentru a-l face și mai bun, acesta tot e un scop de-al meu, e tot o parte a muncii mele.
Vocea Basarabiei: Și tu ești bogat spiritual, acum putem spune că ești bogat și material?
Radu Rățoi: Nu aș putea spune, pentru că totuși am 24-25 de ani și încă nu sunt stabilit financiar, eu călătoresc foarte mult și mereu la avion cumpăr două bilete, pentru că mereu călătoresc cu acordeonul și are nevoie și el de un loc, nu am voie să-l iau doar ca bagaj de mână și trăiesc între două țări – Germania și Danemarca, și asta tot e extrem de costisitor pentru a călători o dată la 3 zile. Zbori, zbori, zbori sau la tren ș.a.m.d. Până la urmă, nu materialul este principal, important e în profesie cum excelezi și pentru mine acesta e scopul principal, materialul cumva vine de la sine, dacă muncești și faci lucrurile corect.