Deputata Marina Tauber, vizată în două cauze penale, rămâne în arest la domiciliu. O decizie în acest sens a fost pronunțată de magistrații de la Curtea de Apel Chișinău.
„La 15 iunie 2023, Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău, a respins recursul declarat de apărătorii Marinei Tauber și de procuror, în privința măsurii preventive arestul la domiciliu cu menținerea în vigoare a încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana prin care a fost prelungit arestul la domiciliu pe un termen de 20 de zile”, anunță Procuratura Anticorupție.
Amintim, că Marina Tauber a fost reținută pe 1 mai de procurori în timp ce încerca să zboare spre Israel, cu escală prin Istanbul. Potrivit PA, la baza reținerii a stat ordonanța procurorului din Procuratura Anticorupție, emisă în aceeași zi pe motiv că Tauber „a încălcat condițiile prevăzute de măsurile preventive aplicate” în privința acesteia.
Înainte de a fi reținută, deputata a postat un mesaj video pe pagina sa de Facebook, în care a precizat că știe că urma să fie reținută, dar că are planificat un zbor în străinătate, acolo unde susținea că urma să își facă niște investigații medicale.
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis a doua zi, 2 mai, plasarea în arest la domiciliu pentru 20 de zile a deputatei.
Deputata Marina Tauber este vizată în două cauze penale, inițiatee pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului „ȘOR”.