VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Mii de persoane i-au adus un ultim omagiu lui Silvio Berlusconi la Milano: Este o zi tristă pentru Italia!

Mii de persoane i-au adus un ultim omagiu, miercuri, lui Silvio Berlusconi, care a murit luni, la 86 de ani, de leucemie, în cadrul unor funeralii de stat organizate în prezenţa a numeroşi responsabili politici ai ţării, relatează AFP.

Decorat cu flori albe, roşii şi verzi, în culorile drapelului italian, sicriul a ajuns la ora 13.00 GMT în faţa domului din Milano, în prezenţa a mii de persoane şi în scandările suporterilor AC Milan, club condus timp de 31 de ani de fostul şef de guvern.

Sicriul a fost introdus apoi în biserică, în aplauzele asistenţei, între care prim-ministrul Giorgia Meloni şi numeroşi demnitari politici.

„Când cineva este om politic, încearcă să câştige. Are susţinători şi opozanţi. Unii îl ridică în slăvi, alţii nu îl suportă”, a spus la slujbă arhiepiscopul din Milano, Mario Delpini.

Oamenii aflaţi în spatele barierelor din faţa catedralei au urmărit ceremonia pe două ecrane gigantice. Unii dintre ei au scandat „Silvio”, „Berlusconi preşedinte” sau „Mulţumim, eşti unic!”.

„Silvio Berlusconi este prima şi ultima mea iubire politică. Este o zi tristă pentru Italia”, a declarat pentru AFP Luigi Vecchione, un angajat al unei firme textile în vârstă de 48 de ani, venit din Borgosesia, în regiunea Piemont.

„Silvio Berlusconi a fost cel mai mare om politic din istoria Italiei. A lăsat un gol imens care va fi imposibil de umplut”, a declarat şi Lucia Diele, o angajată municipală în vârstă de 30 de ani din Altamura, regiunea Apulia.

Gianfranco Diletta, în vârstă de 65 de ani, fost manager şi fotograf amator în Milano, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de activitatea lui Berlusconi.

„Nu am votat niciodată pentru Berlusconi, care întruchipa pentru Italia populismul modern în anii ’90 şi era adeptul unei politici economice ultraliberale cu privatizări cu orice preţ. Şi până la sfârşit a fost prietenul lui Putin, a fost o eroare strategică care a pus în pericol securitatea naţională a Italiei”, a spus el.

La Milano, ca peste tot în Italia, drapelele au fost coborâte în bernă pe edificiile publice.

Pe lângă Georgia Meloni şi cei doi vicepremieri ai săi, Matteo Salvini şi Antonio Tajani – numărul doi al partidului Forza Italia – , au fost prezenţi şi preşedintele Republicii Sergio Mattarella şi fostul premier Mario Draghi. Elly Schlein, şefa Partidului democrat, şi fostul şef al guvernului de centru-stânga Matteo Renzi au reprezentat opoziţia de centru-stânga.

Comisia Europeană a fost reprezentată de comisarul pentru economie, italianul Paolo Gentiloni, fost şef al executivului de la Roma, potrivit Agerpres.

Printre puţinii demnitari străini prezenţi s-au aflat emirul Qatarului şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, preşedintele irakian Abdul Latif Rashid şi prim-ministrul ungar Viktor Orban.

Aceste funeralii de stat, prevăzute de protocol, au fost însoţite de o zi de doliu naţional, o premieră pentru un fost premier care nu s-a bucurat de aprecierea tuturor italienilor.

„Sunt prevăzute funeralii de stat şi este corect, dar doliul naţional pentru o persoană care a divizat atât de mult ca Silvio Berlusconi mi se pare o alegere inoportună”, a declarat Rosy Bindi, fost ministru de stânga în guvernul Romano Prodi II (2006-2008), pentru radioul public.

Andrea Crisanti, senator al Partidului democrat, şi-a exprimat şi el opoziţia.

„Nu a avut respect pentru stat când a fraudat fiscul”, a denunţat el, reamintind condamnarea definitivă a lui „Cavaliere” în 2013, în dosarul de fraudă fiscală în care a fost judecat imperiul său Mediaset.

Potrivit media italiene, Silvio Berlusconi a optat pentru incinerare, cerând ca cenuşa sa să fie înhumată în luxoasa sa proprietate de la Arcore, în apropiere de Milano. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.