În aceste vremuri complicate, femeile sunt tot mai mult în prima linie pentru a oferi siguranță și a menține pacea, în localitate, la locul de muncă, iar în Ucraina chiar și pe front. Este declarația făcută de președinta Maia Sandu, care a participat la a doua ediție a evenimentului ”Femei pentru Securitate”, organizat de Ministerul de Interne.
Reuniunea reprezintă o platformă pentru femeile din Republica Moldova și România unde se discută despre securitate și sunt identificate forme de colaborare.
„În aceste vremuri complicate, când riscurile de securitate au crescut exponențial, femeile din regiunea noastră sunt în prima linie pentru a oferi siguranță și a proteja pacea în țară, în localitate, la locul de muncă, iar în Ucraina chiar și pe front. Femeile din Moldova au demonstrat că au puterea și calitățile necesare pentru a ocupa funcții de conducere, că pot guverna cu demnitate și curaj, inclusiv în timpuri de crize multiple, timpuri dificile, cu războiul la hotar”, a declarat Maia Sandu.
Președinta Maia Sandu a subliniat că, în ultimii ani, femeile se implică tot mai mult în viața publică. De exemplu, fiecare al patrulea deputat din Parlament este femeie, iar 25 la sută din localitățile din țară sunt conduse de doamne. Din această toamnă, va fi aplicată pentru prima oară cota minimă de reprezentare de 40% pentru femei și bărbați și la alegerile locale, în etapa de întocmire a listelor de candidați.