Update: Expertiza numită la solicitarea procurorilor PCCOCS a confirmat autenticitatea pietrei prețioase indicate în documentele anexate acesteia ca fiind denumită „Moissanite.”
Acum, cercetarea membrului organizației criminale „Patron” continuă, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Știrea inițială: Un bărbat de 37 de ani, membru al organizației criminale „Patron” este cercetat penal pentru contrabandă cu pietre prețioase.
Potrivit oamenilor legii, la sfârșitul anului trecut suspectul ar fi introdus în Republica Moldova pe cale de contrabandă o piatră prețioasă „Moissanite”.
„În urma perchezițiilor a fost depistată și ridicată o piatră prețioasă identificată ca „Moissanite„ cu dimensiuni 87,50/24,15 mm, 1941 carat, precum și certificate de evaluare a pietrei prețioase în care era specificată valoarea estimativă de 12.000.000 de dolari”, precizează oamenii legii.
Atât piatra cât și documentele urmează a fi expuse expertizării pentru a stabili veridicitatea acestora.
Suspectul riscă de la 3 la 10 ani privațiune de libertate.