Liderii țărilor europene s-au adunat la cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene pentru a coordona tot ce ține de domeniul energetic, securitate și infrastructură. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Consiliului European, Charles Michel, care a ajuns la Castelul Mimi de la Bulboaca, unde a fost întâmpinat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Încercăm să construim mai multe versiuni pentru a face față și a urma toate interesele comune”, a declarat Charles Michel, potrivit IPN. Oficialul a adăugat a avut posibilitatea să întâlnească liderii Armeniei și Azerbaidjanului și că „astăzi va fi o confirmare pentru a avea o relație mai echilibrată între cele două țări”.
Întrebat de jurnaliști cu privire la perspectiva de aderare a Georgiei la UE, Charles Michel a spus că „trebuie să creăm șanse foarte clare care să asigure un viitor foarte bun pentru Georgia, dacă vorbim pe partea de dezvoltare socială, dezvoltare economică”.
Oficialul a continuat prin a menționa că Summitul CPE are agendă foarte vastă și că e absolut sigur că va fi o ședință foarte fructuoasă, în interesul UE.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a menționat că „urmează Comisia Europeană să decidă asupra agendei de extindere a UE și că această agendă va fi discutată până la sfârșitul acestui an”.