VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Directorul general și vicedirectorul Air Moldova, trimiși în judecată: Ce pedepse riscă

Cauza penală de învinuire a directorului general, Iulian Scorpan, și vicedirectorului întreprinderii de stat „Air Moldova”, Victor Sula, a fost expediată în judecată. Despre aceasta anunță Procuratura Anticorupție, care subliniază că aceștia sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu.

Potrivit PA, directorul general și vicedirectorul Întreprinderii de stat „Air Moldova” în perioada anilor 2018-2019, la încheierea contractului de wet-lease nr. 0285 din 17.05.2018, au cauzat prejudiciu în proporții deosebit de mari persoanei juridice de drept public, statul, reprezentat de Agenția Proprietății Publice, în mărime de 36 690 567,90 lei MDL și persoanei juridice de drept privat, S.R.L. „Air Moldova”, în sumă de 83 340 455 lei MDL.

„Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Pentru infracțiunea comisă, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 23.500 la 57.500 de lei sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Totodată, în scopul reparării prejudiciului cauzat, Procuratura Anticorupție în comun cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a Centrului Național Anticorupție, au aplicat sechestru pe bunurile și activele învinuiților aflate pe teritoriul Republicii Moldova și peste hotarele țării, în sumă de 12.289.183, 50 de lei.

Menționăm că urmărirea penală a fost pornită în luna martie 2021, de către Procuratura Anticorupție în baza unui denunț.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.