Fostul deputat al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alexandru Cimbriciuc, a fost ales președinte al Partidului Unității Naționale (PUN). Decizia a fost luată duminică, 28 mai, în cadrul congresului extraordinar al formațiunii politice.
Totodată, în cadrul congresului, s-a decis fuzionarea PUN cu PLDM.
„Hotărârea de fuzionare a PUN cu PLDM s-a făcut ca urmare a necesității de întărire a polului românesc și european din R. Moldova”, se arată în decizie.
Cele două formațiuni anunță că principala prioritate a celor două partide este reunificarea celor două state românești și integrarea europeană ca etapă spre realizarea dezideratului național.
Alexandru Cimbriciuc este un politician, jurist și om de afaceri din Republica Moldova. Între 2009 și 2014 Alexandru Cimbriciuc a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova, membru al comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, președinte al subcomisiei de ordine publică.
În martie 2015, Cimbriciuc a fost numit în funcția de viceministru al Apărării, iar în mai 2016 și-a dat demisia, în urma unui scandal pe care l-a generat fiul acestuia și a apariției în presă a informației precum că ar fi intimidat un jurnalist. Totodată, el s-a retras din calitate de membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Alexandru Cimbriciuc este fost colaborator MAI (1990–1993), iar între 1995 – 2009 a fost director al organizației particulare de pază “Ciuan-Pu” S.R.L.