Firește că există o sumedenie de chestiuni mai grave decât faptul că ai rămas fără 193 de euro după anularea unor zboruri și că ți-a fost dat peste cap programul. Dacă te uiți la ceea ce se întâmplă în Ucraina sau la alte drame, nu e mare tragedie că ai rămas fără 193 de euro. Și totuși e o problemă asta, aș îndrăzni să spun, o problemă care ar putea să surpe substanțial încrederea oamenilor în instituțiile statului.
Eu am cumpărat bilete la Verona de la agenția Zbor.md, iar compania care trebuia să mă ducă în Italia repede ca gândul a fost AIR Moldova. Dar am primit, cu o săptămână înainte de zbor, un mesaj de la agenție prin care mi se aducea la cunoștință că zborurile mele au fost anulate. Agenția m-a sfătuit să merg la sediul Air Moldova de pe strada Negruzii și să cer acolo returnarea banilor. Asta am făcut, deși știam că Air Moldova e doldora de probleme și că în fond făcusem o prostie în clipa în care am acceptat să am de-a face cu această companie.
Discuția cu doamna de la ghișeul Air Moldova a fost complicată și m-a cam iritat. Doamna mi-a spus că trebuie să mă duc la agenția Zbor.md, intermediarul, și abia după ce Zbor.md le trimite o cerere, ei pot să-mi returneze banii. Însă cei de la Zbor.md mi-au spus că banii au fost transferați către Air Moldova și că anume Air Moldova trebuie să mi-i dea. De la Air Moldova le-am telefonat celor de la Zbor.md și i-am rugat pe reperezentanții celor două instituții să se lămurească și să mă lămurească. Nu au putut să ajungă la un numitor comun. Fiecare parte susținea că trebuie să cer banii nu de la ea. Era o scenă plină de absurd. Dar un domn foarte jovial de la Zbor.md mi-a spus că mă poate ajuta cu un mesaj în care nu doar să le cer celor de la Air Moldova banii, ci și să-i ameninț cu judecata. În disperare de cauză, am sunat la Protecția Consumatorului care m-a sfătuit să cer banii de la Agenția Zbor.md care însă are și ea dreptate de vreme ce banii sunt acum la Air Moldova.
Vreau să spun iată ce. Am avut situații de natură financiară și mai complicate decât asta și nu am renunțat. Deși e foarte probabil că am aruncat banii în vânt, o să încerc din răsputeri să-i recuperez. Sunt banii mei și nu sunt milionarul care își permite să arunce 193 de euro la tomberon. Repet însă ce am spus mai sus. Statul trebuie să mă ajute pe mine, consumatorul, să-mi recuperez banii, cel puțin trebuie să încerce, dacă vrea să fie respectat. Și nu e vorba numai despre mine, ci despre sute sau chiar mii de oameni.