În această ediție:
- Consiliul Uniunii Europene a decis: persoanele care participă la acțiuni de destabilizare a Moldovei și amenință suveranitatea și independența, statul de drept, stabilitatea sau securitatea statului vor fi sancționate.
- Dosarul Concesionării Aeroportului, care a cauzat statului un prejudiciu de peste 392 de milioane, a ajuns pe masa magistraților. Sunt vizate 8 persoane publice și cu funcții de demnitari de stat. Printre aceștia se numără fostul premier Iurie Leancă, fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, ex-directorul Agenției Proprietății Publice, Tudor Copaci și fostul director general interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, Petru Jardan.
- Air Moldova a anunțat in data de doua mai că își suspendă toate zborurile și vânzarea biletelor. Decizia a fost luată după ce a fost depusă în instanță cererea de aprobare a restructurării accelerate a companiei, cu scopul salvării acesteia de la faliment. Potrivit companiei, reluarea activității va fi posibilă în termen de trei zile de la pronunțarea verdictului de către instanță.