VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ceban, despre reținerea lui Gîlcă: O persoană țintuită la pat a rămas singură și toți cunosc despre acest lucru

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a reacționat pe Facebook la perchezițiile făcute de procurorii anticorupție la Boris Gîlca, șeful Direcției generale asistență medicală și socială a Consiliului Municipal Chișinău, într-un dosar de delapidare a fondurilor externe destinate refugiaților.

Ceban a postat un video cu Gîlca de la o emisiune de la TVR, în care acesta vorbește despre situația dificilă din familia sa.

S-au dus acasă la acești oameni să caute pamperși. O persoană țintuită la pat a rămas singură și toți cunosc despre acest lucru. Urmăriți doar 3 minute din acest video, ca să înțelegeți ce fac acești nemernici de la guvernare. Îl atacă pe Boris Gîlca care face foarte multe pentru sistemul medical, fiind în prima linie în covid și în criza refugiaților. Îl atacă pentru poziția lui critică față de guvernare. Insistăm pe publicarea materialelor. Nu trucare și intimidare de oameni la ora 6 dimineața. Cine e de vină să răspundă”, a scris Ceban.

Totodată edilul susține că guvernarea încearcă să discrediteze toată munca și efortul Primăriei Chișinău pentru refugiați.

Dacă ei nu au făcut nimic și nu au reușit, atunci să facă rău. Toate au început când am întrebat deschis unde este acel miliard de euro donat din extern în perioada crizei refugiaților, unde sunt și cui au fost repartizate acele sute de tone de ajutoare umanitare care ajungeau cu avioanele, deoarece primarii din țară nu au primit niciun suport. Este rușinos și josnic cum acționează cei din PAS. Justiția nu trebuie să fie făcută prin intermediul Facebook-ului și la televizor, cine se face vinovat să răspundă, dar să nu fie hărțuit, iar tot felul de deputați să nu pronunțe verdicte înainte de a o face instanța”, a argumentat Ceban.

Reamintim că consilierii municipali PAS susțin că acuzațiile lui Ion Ceban la adresa guvernării sunt nejustificate, iar edilul încearcă să se victimizeze.

Ion Ceban este deranjat că nu poate mânca liniștit la restaurantul de pe acoperișul unui hotel de lux din capitală sau vrea să redirecționeze atenția cetățenilor și mass-mediei de la faptul că în aceste zile cheltuie 3.506.470 lei din banii publici pentru propriul PR politic?

Instituțiile și organele de drept sunt independente și acționează conform legislației. Acuzațiile lui Ion Ceban sunt pur politice și de victimizare”, a comentat fracțiunea PAS.

Citește și: Deputat PAS, după reținerea lui Gîlcă: Cât de josnic trebuie să fii ca să furi de la refugiații care fug de război

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.