VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Instanțele supreme vor putea să adreseze la CEDO cereri de aviz consultativ privind anumite chestiuni de principiu

Instanțele supreme ale R. Moldova vor putea să adreseze Curții europene a drepturilor omului (CEDO) cereri de aviz consultativ asupra unor chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în protocoalele acesteia. La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au decis să propună spre examinare în plenul Parlamentului ratificarea unui protocol care va permite acest lucru.

De menționat că avizele consultative nu au caracter obligatoriu și sesizarea Curții nu va împiedica formularea ulterioară a unei cereri individuale în legătură cu aceeași cauză.

Totuși, Republica Moldova, prin clarificarea aspectelor juridice vizavi de aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenție, va putea reduce din condamnările la care este supusă în cadrul cauzelor intentate de CEDO împotriva sa.

Protocolul nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a fost adoptat de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei (CoE) în 2013. Până acum, acesta a fost ratificat de 18 state membre ale CoE.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.