Trenurile spre Ungheni vor putea circula cu o viteză mai mare, astfel fiind redusă durata cursei. Cel puțin asta promite Ministerul Infrastructurii, care a anunțat că segmentul de cale ferată Chișinău-Ungheni, cu o lungime de 107 kilometri, va fi modernizat datorită unui împrumut francez de 78 de milioane de euro.
Executivul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului dintre Republica Moldova și Franța. Creditul oferit va completa pachetul de împrumut de 33 de milioane de euro și de grant de 30 de milioane de euro, oferite de Comisia Europeană, BERD și BEI, în cadrul inițiativei europene „Solidarity Lanes”.
Lucrările de reabilitare prevăd repararea infrastructurii, procurarea mașinilor necesare pentru mentenanța rețelei feroviare, precum și schimbarea sistemului de semnalizare. Ministrul Infrastructurii Și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, a declarat că datorită proiectului va fi sporită siguranța feroviară, va crește viteza de circulație și va fi redusă durata curselor de transport al pasagerilor și mărfurilor.