VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un agent economic din Tvardița, amendat și cu activitatea sistată pentru prejudicii cauzate mediului. Inspectorii, sesizați de premierul Recean

Un agent economic din localitatea Tvardița, raionul Taraclia s-a ales cu activitatea sistată și obligativitatea de a achita prejudiciile cauzate mediului după ce inspectorii de mediu au constatat mai multe încălcări. Aceștia au fost sesizați de premierul Dorin Recean, după o vizită inopinată în regiune.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a prezentat la 18 aprilie rezultatele investigației efectuate în Tvardița, la solicitarea prim-ministrului Dorin Recean. Ancheta IPM a stabilit că un agent economic din localitate, specializat în fabricarea producției alcoolice, este responsabil de încălcarea mai multor norme de mediu, prin deversări necontrolate și ilegale, care au contaminat grav apele și solul din preajmă, susține Recean.

Potrivit probelor prelevate acum o săptămână, nivelul de substanțe nocive a fost depășit la aproape toate capitolele, iar deversările necontrolate au afectat apele subterane și de suprafață în toată regiunea.

„Acum, agentul economic trebuie să achite prejudiciul cauzat mediului, iar activitatea lui a fost sistată până la remedierea tuturor încălcărilor constatate. Legea e una pentru toți și trebuie respectată, iar funcționarii publici trebuie să-și exercite corect atribuțiile. Îndemn cetățenii să fie proactivi: să protejeze mediul înconjurător și să descurajeze orice tentativă de poluare a mediului ambiant”, declară Dorin Recean.

La 11 aprilie curent, premierul Dorin Recean a anunțat că a efectuat o vizită inopinată în localitatea Tvardița din raionul Taraclia, care de ani de zile este grav afectată de deversări neauutorizate de ape uzate direct pe sol sau în cursurile râului Chirghiș-Chitai.

Prim-ministrul a sesizat la fața locului specialiștii de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului din Chișinău, care au preluat probele necesare și au dispus suspendarea activității agentului economic până la remedierea situației.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.