VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

În 2022, sprijinul financiar al SUA pentru Moldova a crescut de șase ori

Sprijinul financiar al Statelor Unite pentru Republica Moldova a crescut, în 2022, de șase ori. Majorările au avut loc în contextul crizei refugiaților și a celei energetice. Despre acest lucru a declarat ambasadorul Moldovei în SUA, Viorel Ursu, în cadrul emisiunii ”Puncte de Reflecție” moderată de Valentina Ursu.

”În 2022, SUA au alocat o sumă mai mare de 6 ori decât în anii precedenți sau media pe anii precedenți, fiindcă necesitățile noastre s-au mărit. Statele Unite ne-au demonstrat că, într-adevăr, sunt un prieten de încredere. Și în cazul în care noi am avut acea mare necesitate de a administra criza refugiaților, Statele Unite, la fel, ca și partenerii europeni au fost cei care ne-au ajutat, inclusiv prin ajutor umanitar, financiar, în special în primele luni ale războiului să administrăm criza refugiaților”, a declarat ambasadorul Viorel Ursu.

De asemenea, diplomatul a mai adăugat că Washingtonul a intervenit semnificativ și în ameliorarea crizei energetice.  

”Am primit ajutor financiar, inclusiv pentru procurarea de energie electrică din Ucraina, care era la un preț mai mare decât de la furnizorul chiar și din regiunea transnistreană, noi am primit 30 de milioane anul trecut tocmai la compensarea facturii la electricitate, iar în ultimele zile ale lunii decembrie, Congresul a mai aprobat 300 de milioane, iarăși o sumă excepțională, exact pentru ca să ne asigurăm securitatea energetică, și suntem acum în discuții deja la nivel de proiecte unde acești bani vor fi folosiți”, a mai adăugat ambasadorul.

Viorel Ursu a mai precizat că dialogul strategic moldo-american va fi aprofundat în 2023 și vor fi relansate mai multe programe. Diplomatul susține că până la sfârșitul acestui an, Programul Voluntarii Corpului Păcii va reveni în Republica Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.