VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Reforma justiției, discutată la ședința comună a comisiilor juridice din Parlamentul R. Moldova și din Senatul României

La Chișinău s-a desfășurat cea de-a patra ședință comună a Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României. În cadrul ședinței, s-a discutat despre o serie de modificări legislative și aspecte necesare pentru eficientizarea procesului de justiție.

„Am discutat subiecte de interes comun pentru cele două comisii și pentru cele două țări – ceea ce ține de reforma în sectorul justiției, la modul general. De asemenea, ne-am referit la acele aspecte legislative care pot fi îmbunătățite, astfel încât sistemul de justiție să funcționeze cât mai eficient”, a menționat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Au fost create mai multe grupuri tematice, în care membrii celor două comisii discută despre oportunitatea de îmbunătățire a legislației în ceea ce privește activitatea notarilor, a executorilor judecătorești, a avocaților și a experților judiciari. La ședințele grupurilor de lucru participă reprezentanți ai acestor profesii atât din Republica Moldova, cât și din România.

„Există, în momentul de față dezbatere reală atât în Senat, cât și în Camera Deputaților pentru modernizarea acestor legislații și compatibilizarea lor cu necesitatea de modernizare, de informatizare, de digitalizare, pe care le impun cerințele europene. De asemenea, în cadrul discuțiilor ne-am referit la necesitatea lărgirii spectrului de dialog și pe alte profesii conexe actului de justiție: mediatori, traducători, interpreți”, a menționat președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș.

Delegația Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României s-au mai întâlnit cu membrii Grupului parlamentar de prietenie dintre țara noastră și România.

Ședințele comune ale comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Senatul României se desfășoară alternativ în Moldova și în România.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.