Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a avut o întrevedere cu vicepreședintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru Politică și Parteneriate, Mark Bowman.
Cei doi oficiali au discutat despre prioritățile strategiei BERD pentru Republica Moldova pe perioada 2023-2028. Printre acestea se numără consolidarea rezilienței și securității energetice, promovarea unei economii verzi, susținerea dezvoltării sectorului privat competitiv, a infrastructurii financiare reziliente, a guvernanței îmbunătățite, dezvoltarea infrastructurii în susținerea creșterii economice și stimularea conectivității în comerț.
Guvernatorul Octavian Armașu s-a referit, în context, la situația macroeconomică din Republica Moldova, circumstanțele ce au contribuit la creșterea inflației începând cu criza pandemică, războiul din Ucraina, creșterea prețului energiei, precum și la măsurile întreprinse de Banca Națională a Moldovei pentru temperarea inflației.
Oficialul BERD efectuează o vizită la Chișinău pentru a purta discuții cu reprezentanții autorităților referitoare la situația economică și provocările cu care se confruntă țara noastră, în vederea stabilirii unui suport eficient în cadrul Strategiei BERD pentru Republica Moldova pe perioada 2023-2028.
Documentul va menționa, printre altele, și importanța continuării dialogului politic purtat de autorități cu partenerii internaționali precum Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană (UE), BERD, în vederea consolidării rezilienței sectorului bancar și nebancar, armonizării legislației interne cu standardele UE, asigurării transparenței și susținerii reformelor în domeniul guvernanței corporative.