VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fost președinte CC, despre reforma justiției: Modalitatea în care se face reforma creează precedente. S-au produs multe abuzuri

Fostul președintel al Curții Constituționale (CC) și ex-ministru al Justiției, Alexandru Tănase, a declarat, în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei, că intenția partidului de guvernământ (PAS) de curățare a justiției este binevenită, însă modalitatea în care se face reforma creează precedente, susține constituționalistul.

În opinia lui Tănase reforma justiției are loc netransparent și creează incertitudine în rândul magistraților și avocaților. Ex-președintele CC afirmă că s-au comis foarte multe abuzuri în procesul așa-numitei reforme care a avut loc.

„Eu cred că intenția guvernării de a începe reforma de la Curtea Supremă este una corectă. În fond, peștele de la cap se strică. Problema justiției moldovenești n-a fost niciodată principală în instanțele de fond sau în instanțele de apel mai puțin. Problema mare a fost la Curtea Supremă de Justiție. N-am să intru în detalii de ce, dar asta a fost marea problemă și este o chestie care nu trebuie demonstrată la ora actuală. Intenția este OK, dar, în general, noi nu am văzut până în ziua de astăzi o foaie de parcurs, în 3 ani de zile noi nu am văzut o foaie de parcurs, un plan clar, o viziune clară asupra reformei să înțelegem care este calea pe care urmează să ne mișcăm de acum încolo, să înțeleagă și avocații”, declară Tănase.

Tănase declară că R. Moldova se află într-o situație „complicată întrucât politicienii trebuie să livreze societății rezultate, iar magistrații trebuie să pledeze o cauză ingrată”.

Noi suntem într-o situație complicată, pe de o parte, politicienii trebuie să livreze societății rezultate, din altă perspectivă, judecătorii trebuie să pledeze o cauză ingrată. Este foarte complicat să pledezi cauza cuiva care deja este condamnat de opinia publică de mulți ani de zile că este corupt ș.a.m.d. Deși, dacă s-o spunem sincer, s-au comis foarte multe abuzuri în procesul așa-numitei reforme care a avut loc.

Vă recomand doar să ridicăm opiniile Comisiei de la Veneția din ultimii 3 ani de zile și veți vedea că nu avem nici o opinie curată. Ce înseamnă „curată”? O opinie unde Comisia ar fi dat lumină verde anumitor reforme, fără foarte multe recomandări care, de fapt, modificau substanțial conceptele care au fost prezentate. Eu vă propun să ne gândim la un singur lucru, la ora actuală la Curtea Supremă de Justiție a demisionat cea mai mare parte din judecători, noi cu toții am auzit că guvernarea vrea să reformeze Curtea Supremă de Justiție, a văzut cineva acest proiect, în afară de un cerc foarte apropiat de persoane care au acces în cabinetele puterii? Cineva a văzut acest lucru? Noi ne-am pomenit fără judecători la Curtea Supremă, neavând votat măcar în prima lectură, nici discuții măcar nu au avut loc asupra proiectului, ca să înțelegem care este arhitectura procesuală pe care se dorește să fie construit.

Dar imaginați-vă în ce situație se află la ora actuală mediul de afaceri, mă refer la marile companii, care nu știu, de fapt, care sunt regulile de joc în justiție. Cât de atractivă este Republica Moldova pentru investiții din moment ce este blocat recursul și, de fapt, este blocată întreaga justiție, cu atât mai mult că mesajele care vin din partea guvernării sunt foarte alarmante?”, a argumentat fostul ministru al Justiției.

Adunarea Generală a Judecătorilor, care s-a desfășurat acum o săptămână după o pauză de 4 ani, a fost întreruptă până la 28 aprilie, timp în care magistrații și-au propus să elaboreze o declarație comună cu privire la situația din acest sistem. Prin această pauză a fost amânată alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, după ce într-o primăetapă 5 judecători, toți din prima instanță, au promovat evaluarea Comisiei pre-vetting.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.