VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Punți noi în relația cu România. Dorin Recean: În mai, va fi deschis podul cu pontoane Leova-Bumbăta

Punctul de trecerea a frontierei moldo-române Leova-Bumbăta, unde legătura se va face printr-un pod cu pontoane, va fi funcțional din luna mai. Alte trei poduri peste Prut, de la Sculeni, Leușeni și Cahul, urmează să fie reconstruite în acest an. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean și omologul său român Nicolae Ciucă, aflat în vizită la Chișinău.  

Șeful executivului, Dorin Recean, a declarat că discuțiile au fost pragmatice și că a fost pusă baza unei noi agende de promovare a unor proiecte de infrastructură, care să apropie și mai multe Republica Moldova de România și Uniunea Europeană.

”Schimburile comerciale și sociale vor fi facilitate de extinderea infrastructurii de interconectare. Dezvoltăm infrastructura podurilor peste Prut. Vom îmbunătăți conexiunea transfrontalieră. În mai, lansăm circulația pe podul cu pontoane Leova-Bumbăta, urmează modernizarea a trei poduri existente de la Sculeni, Cahul și Leușeni. Pentru aprilie, țintim semnarea acordurilor. Muncim pentru interconectarea rețelelor electrice și pentru integrarea infrastructurii de piață energetică prin organizarea platformelor de comercializare. În aprilie va fi activat și regimul de control comun la Leușeni-Albița”, a declarat Dorin Recean.

Premierul a mai precizat că 58 de proiecte de infrastructură din Programul ”Satul European” urmează să fie valorificate imediat, iar suplimentar mai multe școli vor fi dotate cu laboratoare și autobuze pentru elevi. Banii sunt oferiți în cadrul unei tranșe de 25 de milioane de euro din Acordul privind asistența nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro oferite de România.

”Nu există localitate care să nu aibă prezență românească. Numeroasele proiecte finanțate de România reprezintă burse pentru tinerii moldoveni, serviciile SMURD, renovarea a sute de grădinițe, donații de microbuze școlare, renovarea clădirilor din patrimoniul nostru cultural, furnizarea resurselor energetice, asigurarea accesului la depozitele de gaze, deschiderea pentru asigurarea securității naționale. Identificăm mai multe oportunități pentru investiții, comerț, pentru dezvoltarea de proiecte comune. Nu suntem singuri, suntem parte a unei familii de prieteni pe care putem conta. România este avocatul nostru în toate instituțiile europene, așa că putem avansa în parcursul european, în pofida crizelor generate de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Reușim să colaborăm cu România pe dosarele de interes reciproc în spiritul solidarității și relației speciale în care împărtășim trecutul, gestionăm prezentul și construim viitorul”, a declarat Dorin Recean.

Premierul României, Nicolae Ciucă, a precizat că lista planurilor pentru Republica Moldova va fi suplimentată cu noi proiecte de finanțare, care să corespundă standardelor europene.  

”Urmărim apropierea Republicii Moldova de UE prin asistență concretă nerambursabilă, prin furnizarea de energie electrică, prin alocări de păcură și alte produse energetice, prin valorificarea gazoductului Iași-Chișinău. Am discutat cu privire la demersurile noastre de construcție de noi poduri peste Prut, deschidere de noi puncte de trecere a frontierei, proiectul legat de control mixt la graniță, pentru formarea profesională în diverse sectoare și, practic, pentru dezvoltarea infrastructurii între cele două state. Prin toate aceste proiecte urmărim să facilităm procesul de aderare a Republicii Moldovei în UE. Am subliniat importanța unui climat de afaceri conform standardelor europene, extinderea investițiilor. Vom dezvolta capitalul uman, prin acordarea burselor în universitățile românești. Am convenit să identificăm acele domenii cu potențial și oportunități de ambele părți, astfel ca acolo să asigurăm finanțarea”, a declarat Nicolae Ciucă.  

Cei doi demnitari au precizat că în continuare vor fi puse bazele unor noi parteneriate în domeniile energetic, IT, telecomunicații, servicii financiar-bancare și turism.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.