Încălzirea globală, lipsa precipitațiilor și poluarea râurilor va provoca, în următorii ani, un deficit de apă și mai mare în Republica Moldova. În prezent, anual, în țară sunt consumate peste 700 de milioane de tone de apă, dintre care 75 la sută fiind folosite pentru producție, iar 15 la sută pentru necesitățile gospodăriilor.
Potrivit Ministerului Mediului, până în 2030, în Republica Moldova cererea pentru alimentarea cu apă ar putea depăși cu 40% cantitatea de resurse disponibile. Astfel, în contextul Zilei Mondiale a Apelor, marcată în lume astăzi, Ministerul Mediului îndeamnă repetat fiecare persoană să ia măsuri adecvate privind protecția și utilizarea durabilă a resurselor de apă și să se focalizeze pe schimbarea modului în care folosesc, consumă și gestionează apă.
Autoritățile susțin că în Republica Moldova, utilizarea apei a crescut de peste două ori mai repede decât populația în ultimul secol. ”Există suficiente resurse de apă pentru toată lumea, dar prea mult este irosită, poluată și gestionată ne-sustenabil”, precizează autoritatea.
Statistica oficială a Republicii Moldova mai arată că doar 10 la sută din volumul total de apă, utilizat anual în țară, sunt folosite în agricultură, inclusiv pentru irigare.