Polițiștii și procurorii din Capitală au lichidat o grupare care vindea droguri prin intermediul unei aplicații online. În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate droguri în valoare de 1,5 milioane de lei și aproximativ 7000 de euro în diferite valute.
Membrii grupării au fost filați timp de o lună. Potrivit poliției, drogurile erau cumpărate prin intermediul aplicației Telegram sau direct de către consumatori sau intermediari prin diferite rețele de plăți electronice. Sumele erau transferate ulterior pe conturi curente înregistrate la mai multe bănci din țară.
Unul dintre membrii grupării, un tânăr de 21 de ani, care avea rol de curier, a fost reținut de ofițerii de investigație pe un câmp din Durlești în timp ce ridica dintr-un ascunziș 50 de grame de hașiș.
Ulterior, au fost efectuate percheziții acasă la un alt tânăr, de 19 ani, care administra un așa-zis magazin online. În locuință, polițiștii au găsit o geantă ascunsă în rolă, în care se aflau peste 350 de grame de hașiș, metamfetamină, marijuana și 2700 de pastile extasy. De asemenea, au fost ridicate cinci telefoane mobile, 4900 de euro, 1100 de dolari și 24 de mii de lei, bani obținuți din activitatea infracțională. Valoarea totală a drogurilor ridicate este de peste un milion și jumătate de lei.
În total, în acest caz trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.