VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Nicolae Botgros: Pe timpul comuniștilor nu puteai striga „Plătiți-ne factura!” fiindcă te duceau deodată la pușcărie 

În cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei, maestrul Nicolae Botgros a menționat că în prezent cetățenii din Republica Moldova se bucură de democrație, ies în stradă și cer de la autorități chiar și lucruri bizare, precum achitarea facturilor. Artistul declară că persoanele care protestează în prezent în centrul capitalei sunt oameni dezinformați, care nu au achitat impozite la stat, nu au contribuit la dezvoltarea țării, însă așteaptă ajutor din partea statului.

Nicolae Botgros a menționat că a achitat milioane de lei impozite la stat, dar nu iese în stradă să solicite achitarea facturilor. Potrivit lui, nicio țară nu achită integral facturile la serviciile comunale ale populației iar actuala guvernare a ajutat foarte mult cetățenii prin compensarea facturilor la gaze, energie electrică și căldură.

Dirijorul susține că artiștii au o viață modestă, muncesc mult dar nu ies în stradă să ceară achitarea facturilor de către autorități.

„Dacă tu ești om, acum te arăți că ești nimeni, adică ești un zero, nu iese în stradă Nicolae Botgros, nu iese Zinaida Julea, nu iese Valentina Cojocaru, nu iese Nicolae Glib să strige în gura mare: „Plătiți-ne facturile!”. De ce nu strigăm noi, dar strigați voi? Și noi artiștii avem o viață destul de modestă, că avem mașini, avem apartamente și alte chestii – le-am muncit. Eu am muncit 45 de ani. Unde ai fost tu și unde ești tu, cel care strigi pe stradă că să-ți plătească ție Maia Sandu sau altcineva să-ți plătească ție facturile, cine ești tu, ce ai făcut tu pentru țară? Arată-mi măcar cu un deget, uite, am făcut asta, am făcut aceea (…) Noi am lucrat pentru stat, noi am dat statului, dacă noi socotim pe an 220 de spectacole, în 10 ani sunt 2.000 și ceva de spectacole, 2.000 și ceva de spectacole numai câte 1.000 de euro, de dolari, costa un spectacol de-al nostru – câți bani am adus noi statului? Am adus milioane. Din cele 3-4 milioane eu am tot dreptul acum să vin și să-i spun statului: „Dați-mi și mie ceva, plătiți-mi și mie facturile, eu am dreptul”, a spus maestrul.

În context, dirijorul și-a amintit de perioada când țara a fost guvernată de comuniști iar populația nu avea dreptul să iasă în stradă să protesteze.

„Văd acum multă lume în stradă, urcă și vorbesc: „Dați-ne, plătiți-ne lumina, plătiți-ne facturile” și alte chestii, de ce nu strigai tu pe timpul comuniștilor atunci: „Plătiți-ne, plătiți-ne!”, fiindcă aveau să-ți plătească oamenii, te duceau deodată la dubă și stăteai acolo săptămâni întregi sau poate și luni, și ani. Dar acum strigi, când știi că ești liber și ai voie să strigi în gura mare niște prostii”, a mai spus artistul.

Nicolae Botgros a menționat că Republica Moldova are oameni harnici și pământuri roditoare și ar putea să se dezvolte frumos, însă suntem o țară mică și pentru a accede pe o piață de desfacere, avem puțină producție. Din acest considerent, dirijorul susține că trebuie să ne alipim la România sau la comunitatea europeană.

„Noi trebuie să ne alipim cu cineva, nu are importanță că mergem noi în Europa sau încotro. În Europa singuri noi n-avem cu ce să mergem, cu trei lăzi de struguri și cu câteva lăzi de roșii nu o să facem noi țara mare-mare. Noi trebuie să ne dăm seama că totuși România este o țară, noi facem parte din acest areal românesc. Eu personal fac parte din acest areal, am cântat și cânt de mic copil românește, eu nu pot altfel să gândesc, tatăl meu când a cântat și eu când l-am auzit în casă cântând, eu l-am auzit cântând românește. Adică acum cum să spun eu că eu îs bulgar sau eu îs tătar, sau altceva? Nu, eu sunt un român!”, a conchis Nicolae Botgros.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.