VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Proteste în Grecia după tragicul accident feroviar: Furia degenerează în violențe iar şeful de gară a fost arestat. Ce pedeapsă riscă

Ciocniri violente au izbucnit duminică între poliţie şi manifestanţi la Atena, în marja unei adunări după dezastrul feroviar care s-a soldat cu 57 de morţi, stârnind indignare în toată ţara, chiar dacă premierul elen, Kyriakos Mitsotakis, le-a cerut iertare familiilor victimelor, notează AFP.

La Larisa, şeful de gară acuzat că a comis o eroare fatală a fost inculpat pentru presupusa responsabilitate în „moartea unui număr mare de persoane”, infracţiune pasibilă de o pedeapsă mergând de la zece ani până la închisoare pe viaţă, potrivit Codului Penal grec, scrie Agerpres. El a fost plasat în arest preventiv.

Vassilis Samaras, 59 de ani, a cărui identitate a fost dezvăluită de Ministerul Transporturilor, şi-a recunoscut responsabilitatea în coliziunea frontală dintre un tren de pasageri şi un convoi de marfă, care s-au aflat pe aceeaşi linie.

Conform rechizitoriului, faptele șefului de gară sunt grave și nu se limitează doar la greșeala că a dirijat trenul pe direcția greșită. El este acuzat că deși putea vedea din timp pe panoul de coordonare trenul care mergea pe linia greșită și ar fi putut astfel de îndrepte eroarea fatală, nu a făcut-o. Urmărirea trenului în mișcare se putea face pe o distanță de 5,5 kilometri prin sistemul de monitorizare electronică a deplasării. La audieri el și-a recunoscut faptele.

Dar manifestanţii, duminică la Atena, au cerut ca responsabilităţile să fie căutate în presupusa stare de degradare a echipamentului feroviar, care a lăsat soarta călătorilor în mâinile unui şef de gară fără experienţă.

„Jos guvernele asasine!”, „Nu a fost o eroare umană!”, se putea citi pe bannerele fluturate de aproximativ 12.000 de persoane care şi-au strigat furia în Piaţa Syntagma, marea esplanadă din faţa parlamentului elen.

Manifestanţii au eliberat sute de baloane negre către cer în amintirea victimelor.

Această tragedie a stârnit o furie imensă în faţă neglijenţelor şi lipsurilor din domeniul căilor ferate. Iar mitingul atenian, al patrulea de la accident, a degenerat în incidente violente.

Manifestanţii au aruncat cocktailuri Molotov, iar poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare, au constatat corespondenţi ai agenţiei France Presse.

„Simţim o furie imensă”, a rezumat în cortegiu Michalis Hasiotis, preşedintele sindicatului experţilor contabili care s-au alăturat procesiunii. „Lăcomia, absenţa măsurilor luate pentru protecţia călătorilor au dus la cea mai gravă tragedie feroviară din ţara noastră”, a adăugat el.

„Nimic nu merge bine în ţara asta, spitalele sunt în agonie, şcolile se închid, pădurile ard… De cine îşi bat ei joc?”, a declarat la rândul său Nikos Tsikalakis, preşedintele unui sindicat feroviar.

Majoritatea victimelor erau tineri şi studenţi care se întorceau la Salonic, marele oraş universitar, după un weekend prelungit.

La televiziune, imagini sfâşietoare cu părinţi în lacrimi aşteptând disperaţi în faţa unui spital informaţii despre soarta copiilor lor, au contribuit şi ele la aruncarea oprobiului asupra autorităţilor, iar gestionarea acestui dezastru considerată dezastruoasă.

Anterior, premierul Kyriakos Mitsotakis a cerut iertare familiilor victimelor într-o declaraţie solemnă. „În calitate de prim-ministru, vă datorez tuturor, dar mai ales apropiaţilor victimelor, scuze”, a scris premierul într-un mesaj adresat grecilor şi publicat pe contul său de Facebook.

„În Grecia anului 2023, nu este cu putință ca două trenuri să circule din sensuri opuse pe aceeași linie şi ca nimeni să nu remarce acest lucru”, a subliniat el.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.