Olesea Șevcenko, soția ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, îl compară pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, cu ”o substanță din lumea neagră și un simbol al răului din lumea ce există”.
”Eu nu îl compar cu un om, pentru mine el este așa, o substanță din lumea neagră, este un simbol al răului din lumea ce există, un ins care într-o zi a hotărât să omoare sute de mii de oameni. Până acum, de ambele părți s-au pierdut mii de vieți nevinovate și asta nu poate face un om cu nici o credință în lume”, a declarat Șevcenko în cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei.
Olesea Șevcenko a mai subliniat că în prezent unica soluție pentru pace este victoria Ucrainei.
”În circumstanțele pe care le avem acum este numai o singură soluție pentru pace – e victoria Ucrainei. Câțiva ani am încercat să discutăm cu agresorul, dar el înțelege numai limba luptei, limba războiului, pentru el nu există nici un cuvânt care poate ajuta, nu, acesta aplică numai forța”, a mai subliniat soția ambasadorului ucrainean.
Potrivit ei, ”Vladimir Putin a făcut din cuvinte un fel de arme prin care manipulează oamenii”.
”Putin a făcut din cuvinte un fel de arme, pentru că ele au intrat în mințile oamenilor atât de puternic și au făcut cele negre să pară albe, iar adevărul să devină negru prin propagandă și minciuni. Acesta e un fel de război nou, un război hibrid, când agresorii adevărați spun că acei nevinovați sunt dușmani și, bineînțeles, niciodată în lume nu a fost așa ceva, asta e ca o idee care face minciuna să fie adevăr și adevărul din partea lor este prefăcut în minciună. De aceea este atât de dificil să luptăm cu ei, pentru că trebuie să folosim nu numai armele și forțele noastre ca ultim argument, dar trebuie să luptăm și informativ, trebuie să vorbim cu oamenii, să spunem adevărul, vocea Ucrainei să se audă puternic peste tot în lume. Acum, toți își dau seama cât de mult a mințit în ultimii ani Rusia lui Putin, zi de zi în sursele media doar minciuni, nimic adevărat. De aceea noi trebuie să folosim toate posibilitățile și să informăm oamenii corect. Acum avem cel mai mult din istoria noastră nevoie de ajutorul și sprijinul celor din jurul nostru, al oamenilor civilizați din lumea democratică”, a mai explicat Olesea Șevcenko.