Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o întrevedere cu judecătorii CSJ, atât dintre cei care și-au depus demisia, cât și cei care nu au renunțat la mandat. Discuțiile au avut loc în contextul reformei justiției și evaluării extraordinare a judecătorilor, dar și a demisiilor mai multor judecători din cadrul Curții Supreme de Justiției.
Potrivit unui comunicat remis presei, scopul acestei întâlniri a fost de a avea un schimb de opinii asupra proiectelor de legi privind reforma CSJ, dar și pentru a discuta despre situația creată în contextul demisiilor anunțate, riscurile ce pot surveni și necesitatea de a identifica soluții comune pentru a evita blocajul în sistemul judecătoresc.
Ministra Justiției a subliniat, că înțelege că pot fi unele îngrijorări ale judecătorilor față de mecanismul de evaluare, dar reforma justiției pe segmentul verificării integrității judecătorilor trebuie să continue, și este o necesitate.
Potrivit ministrei, în contextul demisiilor și circumstanțelor în care au avut loc, doar se alimentează percepția publică privind semnalele de rezistență ale sistemului judecătoresc față de noile legi.
”De aceea, indiferent de motivele cererilor depuse, urmează a se ține cont în primul rând de interesul public, și anume de a asigura funcționalitatea Curții și continuitatea examinării dosarelor aflate pe rol, cel puțin până la începerea nemijlocită a evaluării. Procedura de vetting este diferită de cea de pre-vetting, fiind oferite și garanții suplimentare în procesul de evaluare, inclusiv prin participarea noului CSM ca organul de auto-administrare în sistemul judecătoresc care are un rol definit. De aceea este important ca CSJ să examineze contestațiile împotriva comisiei de pre-vetting, ca Adunarea Generală să aibă loc, să fie constituit un CSM funcțional pentru ca sistemul judecătoresc să revină treptat la capacitatea proprie de a rezolva problemele”, a spus Veronica Mihailov-Moraru.
Totodată, ministra a subliniat exercițiul de evaluare a judecătorilor CSJ trebuie înțeles ca fiind un mecanism aplicat o singură dată inclusiv în contextul reformării Curții.
”Acest mecanism a fost consultat public, inclusiv expertizat de Comisia de la Veneția, și urmare a discuțiilor comune, poate fi ajustat suplimentar pentru a face cât mai echilibrate condițiile evaluării. Mai mult, judecătorii care vor promova evaluarea vor avea dreptul la majorarea salariului. Sistemul de justiție al Republicii Moldova se află într-o etapă extrem de importantă în parcursul său european, iar reforma pornită pe segmentul verificării integrității actorilor din justiție, are ca obiectiv creșterea calitatății actului de justiție. Este o oportunitate pentru toți, inclusiv pentru judecătorii onești să contribuie la această reformă, nu doar întru restabilirea încrederii în justiție, ci și pentru încurajarea profesioniștilor integri”, a mai declarat Veronica Mihailov-Moraru.