Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, vrea să lichideze registrul de reclamații, care în prezent este obligatoriu pentru zeci de mii de companii care interacționează cu consumatorii.
”Demult n-am povestit despre legi aiurea. Azi e despre „Книга жалоб” (registrul de reclamații). O altă moștenire sovietică pe care încă nu am aruncat-o la gunoi. În anul 2023 „Книга жалоб” este obligatorie în Moldova pentru zeci de mii de companii care interacționează cu consumatorii. Conform legii, acest registru trebuie ținut la un loc „vizibil” (ce anume înseamnă asta?). Acest registru trebuie procurat de la „Editura Statistica”, el „trebuie șnuruit și autentificat prin aplicarea ștampilei și semnăturii reprezentantului autorității administrației publice locale” (reguli în vigoare în anul 2023 în țara noastră). O să eliminăm „Книга жалоб” (registrul de reclamații) în următorul pachet de legi pe care îl pregătim”, a anunțat Alaiba pe o rețea de socializare.
Potrivit ministrului, ”„Книга жалоб” este o moștenire sovietică, de pe timpurile când nu era nici internet și nici petițiile nu erau încurajate”.
”Acum, acest registru este o simplă formalitate, util doar pentru un inspector care vrea să te hărțuiască și să stoarcă mită din tine. Kniga jalob nu aduce nici o plus-valoare protecției consumatorului. Acum avem sistem de petiționare, inclusiv electronică. În loc să scrii o reclamație într-un registru semi-mort ținut de companie, ai mai mari șanse să fii auzit dacă scrii direct la o instituție a statului. În Europa așa practică învechită nu vezi. Și Ucraina demult a eliminat aceste registre sovietice. Plus, nici nu este responsabilitatea antreprenorului să ducă evidența plângerilor consumatorilor. Pentru asta există instituții ale statului să ducă evidența, dacă au nevoie de ea. Antreprenorii să se concentreze pe dezvoltarea afacerilor”, a mai scris Alaiba.
Potrivit lui Dumitru Alaiba, în 2022 au fost 86 petiții și sesizări referitoare la gestionarea registrului de reclamații, 65 din care de la primărie, privind lipsa registrului de reclamații.
”Eu presupun că numărul cazurilor în care s-a dat mită fără să se ajungă la amenzi oficiale este de sute de ori mai mare”, a mai scris Alaiba.