Circulația rutieră pe podul din preajma localității Hrușova, raionul Criuleni a fost deschisă. Un anunț în acest sens a fost făcut de vicepremierul Andrei Spînu.
Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în lunile următoare lucrările vor fi finalizate în totalitate. Oficialul a menționat că a discutat cu echipa care execută lucrările pentru a nu se mai repeta situații de depășire a termenelor.
„Am discutat cu echipa pentru a nu mai avea astfel de situații. Drum bun”, a scris ministrul pe pagina personală de Facebook.
Menționăm că lucrările de reparație a podului au demarat în iulie 2021. Contractul inițial stipula ca lucrările de execuție să fie finalizate până la 30 iunie 2022, dar din motive obiective, potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), termenul a fost prelungit până la finele lunii decembrie 2022.