Cărți, tablouri, un covor, dar și bijuterii – sunt cadouri primite în ultimul trimestru al anului trecut de către președinta Maia Sandu în cadrul vizitelor sale oficiale sau vizitelor oficialilor străini în Republica Moldova.
Cel mai scump cadou, în valoare de 14 600 de lei, șefa statului l-a primit de la ministrul de externe al Georgiei, Ilia Darkiașvili. Este vorba despre o broșă din argint filigranat și emailat cloisonné realizată de artistul georgian Thea Gurgenidze, transmite IPN. Același oficial i-a dăruit președintei și un tablou cu imaginea orașului vechi Tbilisi, lucrat manual.
Un alt cadou, colier și brățară din perle cu închizătoare din aur galben, șefa statului l-a primit de la președinta Georgiei, Salome Zurabișvili. Valoarea acestuia este de circa 5 800 de lei.
Anul trecut, Maia Sandu a mai primit în dar un covor țesut manual în stil tradițional moldovenesc. Acesta i-a fost oferit de către reprezentanții organizațiilor care sprijină oamenii în etate.
În cadrul vizitei sale în Cehia, președinta a primit în dar de la premierul ceh, Petr Fiala, o vază din cristal negru, realizată manual de sticlarul și designerul ceh Anna Jožová. La întrevederea cu diaspora moldovenească din Cehia, șefa statului a primi în dar o carte monografie și un tablou cu domnitorul Ștefan cel Mare, autor Teodor Buzu, artist plastic moldovean stabilit cu traiul în Republica Cehă.
Administrația prezidențială precizează că toate cadourile protocolare sunt înregistrate în Registrul de evidență a cadourilor admisibile și au fost trecute în proprietatea instituției prezidențiale.