VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Parcursul european al R. Moldova, printre prioritățile diplomației române în anul 2023

Susţinerea parcursului european al Republicii Moldova este una dintre priorităţile diplomaţiei române în 2023, alături de alte obiective cum ar fi aderarea la spațiul Schengen și susținerea Ucrainei. Asta prevede raportul anual publicat de Ministerul Afacerilor Externe al României.

Astfel, MAE va continua sprijinirea Republicii Moldova în plan politico-diplomatic, al reformelor necesare pentru parcursul european, pe palier economic, al securităţii energetice şi în alte domenii relevante. În context, este evocată implicarea sporită la nivelul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, lansată de România împreună cu Germania şi Franţa.

Ministerul român arată că va contribui la pregătirea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, care va fi găzduit de către preşedintele României, la Bucureşti, în 2023 şi în acest sens face apel la „continuarea unei diplomaţii pragmatice şi conectate la obiectivele României în ce priveşte progresul economic şi tehnologic, conectivitatea regională, europeană şi globală”.

România va celebra, în 2023, trei decenii de când este stat membru cu drepturi depline al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi împlinirea a 30 ani de la aderarea României la Consiliul Europei.

În ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, România „va sprijini în continuare crearea unui mecanism pentru tragerea la răspundere a celor responsabili pentru crima de agresiune comisă în războiul ilegal al Rusiei contra Ucrainei”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.