VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia a murit, după ce a căzut de la fereastra camerei sale de hotel din India

Unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia a murit, după ce a căzut de la fereastra camerei sale de hotel din India. Pavel Antonov era membru al partidului „Rusia Unită” al președintelui Putin, însă a criticat invadarea Ucrainei, scrie The Telegraph.

Presa rusă și The Telegraph scriu că politicianul, în vârstă de 65 de ani, a căzut de la fereastra camerei sale de hotel din India, aflată la etajul trei. Antonov era în vacanță în districtul Orissa din estul Indiei, unde urma să-și petreacă alături de alte patru persoane ziua de naștere. 

Un ofițer de poliție a declarat pentru postul indian de televiziune NDTV că autoritățile iau în considerare eventualitatea ca politicianul să se fi sinucis. În urmă cu câteva zile, la același hotel, unul dintre prietenii apropiați ai magnatului rus, Vladimir Bidenov, a fost găsit decedat în camera sa, înconjurat de sticle goale de vin, iar Antonov ar fi intrat în depresie ca urmare a incidentului. Consulul general al Rusiei la Calcutta, Alexei Idamkin, a declarat pentru agențiile ruse de presă că autoritățile indiene și reprezentanții Rusiei în India au declarat că nu au motive pentru a crede că cei doi ruși au fost asasinați. Presa internațională denunță însă moartea suspectă a celor doi magnați ruși. Ancheta în cazul decesului lui Vladimir Bidenov a fost încheiată, iar trupul acestuia a fost incinerat.

Pavel Antonov, membru al partidului președintelui rus Vladimir Putin și deputat al Adunării Legislative din regiunea Vladimir, deținea una dintre cele mai mari companii producătoare de carne și cârnați din Rusia și a criticat invazia Rusiei în Ucraina. 

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.