Zborul 9U547 Chisinau-Tel Aviv al companiei Air Moldova din 25 decembrie a fost anulat din motive de securitate. S-a întâmplat din cauza unor altercații la bordul avionului înainte de decolare. Astfel, echipajul aeronavei a luat decizia să anuleze zborul, informează compania.
„După procedura de îmbarcare la bordul aeronavei, un grup de pasageri a devenit agresiv și a provocat altercații, punând în pericol siguranța zborului, pasagerilor și a echipajului. Comandantul aeronavei a luat decizia de a nu decola în condițiile în care nu sunt respectate normele de securitate. Pasagerii agresivi au fost preluați de poliție”, informează Air Moldova.
Compania avia a comunicat că pasagerii care au avut de suferit și au pierdut zborul din cauza incidentului respectiv, vor pleca cu următorul zbor disponibil.
„Compania aeriană Air Moldova condamnă orice tip de agresiune și încălcare a normelor de securitate atât la bordul aeronavelor cât și în afara acestora. Siguranța și confortul zborurilor sunt prioritatea companiei!”, precizează Air Moldova.