Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță joi, 22 decembrie, că a terminat urmărirea penală în privința unui ex-șef al Direcției sănătate publică a Primăriei municipiului Chișinăului, depistat cu o diferență de peste 8 milioane lei între veniturile declarate și cele reale.
„Pocurorii PCCOCS au stabilit că acesta a introdus de cinci ori date false în declarația de avere și interese, în perioada 2015-2019. Acestea vizau suprafețe de teren indicate diminuat, omiterea indicării averii concubinei și calității lui de asociat al unei companii cu activitate în domeniul în care acesta lucra în Primărie, omiterea indicării unui împrumut de aproape trei milioane lei în valută străină și alte falsuri în declarația de avere și interese. Mai mult, în debutul perioadei infracționale investigate, autoritatea de integritate a constatat conflictul de interese al acestuia la adoptarea unei decizii a Consiliului municipal Chișinău, cu privire la darea în locațiune a unor încăperi”, se menționează în comunicatul emis de PCCOCS.
Conform PCCOCS, diferența dintre veniturile și cheltuielile sale devine și mai izbitoare atunci când este contrapusă salariului lunar de bază primit atunci de acesta, în sumă de 5000-6000 lei. Deși acesta nu-și recunoaște vinovăția, cumulul de probe incluse în dosar demonstrează contrariul.
„Mai mult, trebuie menționat și faptul că învinuitul a întreprins măsuri anticipate de inducere în eroare a investigațiilor. Spre exemplu, acesta i-a vândut ginerelui o parte dintr-un teren de construcții contra unei sume impunătoare de bani, pe care acesta nu ar fi putut-o deține coraportat la veniturile obținute; precum și a întocmit o recipisă privind un împrumut de la o rudă apropiată, deși aceasta nu deținea un astfel de potențial financiar”, menționează PCCOCS.
In context, faptele care-i sunt incriminate de procurori au făcut și obiectul investigațiilor jurnalistice publicate de „Ziarul de Gardă.” Potrivit jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă, cel vizat ar fi Mihai Moldovanu. Acesta a lucrat și anterior în Primărie, în alte funcții, pentru o perioadă aproape dublă celei investigate.
Deși acesta se prevalează de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, la solicitarea procurorilor PCCOCS, au fost aplicate sechestre asupra averii acestuia – casa de lux din Chișinău și terenul adiacent, precum și automobilul de lux.
Potrivit legii, faptele investigate se pedepsesc cu amendă de până la 400.000 lei sau cu închisoarea pentru un termen de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.