Prmarul Capitalei Ion Ceban a fost ales președintele Mișcării Alternative Naționale (MAN). Anunțul a fost făcut pe 21 decembrie de Ceban, în cadrul unei conferințe de presă, după ce a avut loc Congresul MAN.
Potrivit lui Ceban, partidul va avea „o doctrină social-democrată de tip european și va pleda pentru integrarea europeană”. Consiliul Național MAN are 47 de membri care au fost votați.
„Ne propunem ca integrarea europeană să devină idee națională. (…) Am demonstat că putem dezvolta Chișinăul și sunt sigur că vom reuși și la nivel de țară, deoarece am ajuns în impas dacă îi mai lăsăm la guvernare pe cei actuali. (…) Îmi doresc ca în 10 ani să resimțim fiecare dezvoltarea țării, iar acest timp trece foarte repede. Am declarat astăzi că MAN va participa la alegerile locale și va avea lista de consilieri în CMC. La alegerile prezidențiale vom avea un candidat și urmează să decidem împreună cu colegii cine va fi acesta, nu neapărat va fi candidatura mea. Și la alegerile parlamentare MAN va participa”, a menționat Ceban.
Primarul capitalei Ion Ceban a anunțat crearea Mișcării Alternativa Națională pe data de 30 decembrie 2021.