VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Problema respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană – în vizorul biroului politici de reintegrare

Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană prezintă în continuare prioritatea Biroului politici de reintegrare și a autorităților constituționale, fiind depuse eforturi constante pentru a readuce Tiraspolul la masa de dialog și a reitera necesitatea reactivării interacțiunii productive în cadrul platformei grupurilor de lucru pentru drepturile omului.

„Din păcate, suntem nevoiți să atragem atenția din nou asupra lipsei deschiderii din partea Tiraspolului de a identifica soluții pozitive pe cazurile individuale de încălcare flagrantă a drepturilor omului în regiunea transnistreană, printre care cele ale lui Adrian Glijin, Victor Pleșcanov, Vadim Pogorlețchii, Vladimir Dudnic și mulți alți cetățeni ai Republicii Moldova, drepturile cărora au fost lezate în urma acțiunilor ilegale și discriminatorii, practicate de către structurile de la Tiraspol.

Toate propunerile Chișinăului din anul curent de convocare a ședințelor grupurilor de lucru pentru drepturile omului au fost contramandate sau respinse de către Tiraspol, nefiind dat curs invitațiilor recente de organizare a reuniunii experților de profil pentru data de 21 noiembrie, 19 sau 20 decembrie curent.

În pofida acestui fapt, Biroul și Vicepremierul pentru reintegrare mențin dialogul cu partenerii internaționali ai Republicii Moldova, autoritățile naționale competente, dar și cu reprezentanții societății civile în vederea consolidării eforturilor de promovare a drepturilor omului în regiunea transnistreană a țării și acordării asistenței necesare pe cazuri individuale din perspectiva onorării obligațiilor pozitive ale statului față de cetățenii săi”, menționează reprezentanții Biroului politici de reintegrare.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.